Căzută parcă în dizgrația Guvernului, autostrada Turda-Sebeș trebuie să devină o prioritate națională. Avem nevoie de finalizarea cât mai urgentă a acestui proiect.
Deși premierul Ponta se lăuda că lucrările la autostrada Turda-Sebeș se vor finaliza până în octombrie 2016, la cum evoluează proiectul, este clar că vor exista întârzieri mari. Aceste întârzieri se vor datora în principal lipsei de capacitate managerială a CNADNR și a dezinteresului Ministerului Transporturilor.
Autostrada cu termen de finalizare electoral, a fost împărțita în patru loturi: primul de 17 km, al doilea de 24 km, al treilea 12 km și al patrulea 17 km. Momentan se lucrează pe toate cele patru loturi, dar din cele patru loturi doar 80% din lotul 4 are autorizație de construcție.
Firmele care au câștigat licitațiile au capacitatea de a respecta termenele asumate, însă procedurile birocratice și piedicile apărute pe parcurs duc la amânări de termene nepermise. În loc să se implice activ în deblocarea situațiilor care generează întârzieri, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania, beneficiarul lucrărilor, pare a fi lipsită de reacție și interes. Rezolvarea oricărui blocaj durează săptămâni sau chiar și luni de zile.
Ministerul Transporturilor se face că plouă. Pare din ce în ce mai clar faptul că am fost mințiți de la început cu privire la termenul de finalizare. Drept urmare, solicităm public domnului Iulian Matache, Ministrul Transporturilor, să comunice când va fi deschisă circulației autostrada Turda-Sebeș. Totodată solicităm o implicare directă în acest proiect, pentru că noi, nu ne mai dorim o nouă experiență Bechtel sau Centura Vâlcele-Apahida, unde lucrările nu doar ca au costat de câteva ori mai mult decât s-a estimat inițial, dar au fost întârziate ani de zile. Dorim ca autostrada Turda-Sebeș să devină o prioritate națională, pe care să circulăm și noi, nu doar copiii noștri.
RADU CRISTIANConsilier Local PNL SEBES
Co-președinte TNL ALBA |
IOAN BÎLDEAConsilier local PNL Cluj-Napoca
Co-președinte TNL Cluj |